Te poti bucura de acest pate minunat in wrap-ul cu legumele si vegetalele preferate, il poti adauga in salate sau, daca iti place sa rontai, poti adauga un plus de gust si savoare cruditatilor.
Timp de preparare si gatire: 10 minute
Ingrediente:
- 4 morcovi medii dati pe razatoare
- 1 castravete murat mic, tocat in bucatele si bine stors de zeama
- 1/4 gogosar murat, bine stors de zeama si tocat in bucatele
- 2 cani de caju maruntit
- 4 linguri de ghimbir proaspat, tocat
- 3 linguri de suc proaspat de lamaie
- 4 linguri de sos de soia
- 8 linguri de ulei de masline
- 4 lingurițe de patrunjel tocat
- sare si piper, după gust
Mod de preparare:
- Se amesteca toate ingredientele (cu exceptia castravetelui murat, gogosarului si patrunjelului) intr-un blender, pana se formeaza o pasta uniforma
- Se adauga patrunjelul, castravetele murat si gogosarul si se amesteca bine cu o lingura
Numar de portii: 8 portii
Pofta buna!